Andrei Blaier's film catches the last days of The Stone Cross a low class brothels area that became some kind of an institution in the landscape of Bucharest before the Communist period, doomed to destruction under the new rules of proletarian morals that the Communists were trying to impose. The idea could be the start of a great film, with the prostitution being seen not so much from its destructive and exploitation perspective, but rather as a form of freedom in a time when the whole society was falling under the rule of propaganda, hypocrisy, and repression. In a world due to fall under tyranny for the coming decades prostitution becomes a metaphor of the old more free way of life.

Desființarea caselor de toleranță vrea să fie un cadou oferit "tovarășului Stalin" de către puterea comunistă de după Al Doilea Război Mondial. În acest sens, partidul apelează la tovarășul Puzderie (Gheorghe Dinică), care însă inainte de a trece la fapte are grijă să profite de plăcerile vieții. Filmul redă cu mult umor felul în care s-a realizat această "revoluție" în București, insistând asupra "muncii de convingere" specifică regimului cu fiecare "client" în parte. Iar dacă nu se înțelege de "vorbă bună", partidul deține și alte "metode de convingere" care dau, parcă, mai multe rezultate: șantajul, amenințările de tot felul, atacul brutal, violența. Totul pentru a rezolva o "problemă spinoasă" care stătea în calea fericirii tovarășilor. Acțiunea e plasată în 1949 și are șansa unor personaje bine construite, multe dintre ele cu valoare de simbol pentru obiceiurile vremii.